luni, 16 mai 2011

Desteptarea Evei - Alice Miller

De ce a plantat Dumnezeu copacul cunoaşterii binelui şi răului în mijlocul grădinii paradisului, dacă nu voia ca cei doi oameni creaţi de el să mănânce din fructele lui? De ce şi-a dus în ispită creaturile? De ce avea nevoie de aşa ceva, din moment ce era Dumnezeu cel atotputernic, care crease lumea? De ce avea nevoie să-i forţeze pe cei doi oameni la supunere, dacă el era Dumnezeu cel atoateştiutor? N-a ştiut că atunci când a creat omul a dat viaţă unei fiinţe care este curioasă şi că a silit-o să-şi nege propria natură? Dacă i-a creat pe Adam şi Eva ca bărbat şi femeie, care se completează sexual, cum a putut în acelaşi timp să pretindă ca ei să-şi ignore sexualitatea? Şi de ce ei ar fi făcut acest lucru? Şi ce s-ar fi întâmplat dacă Eva nu muşca din măr? Atunci cei doi nu s-ar fi împreunat sexual şi nu ar fi zămislit urmaşi. Ar fi rămas lumea fără oameni? Ar fi trăit Adam şi Eva veşnic, singuri, fără copii?
De ce este procrearea indisolubil legată de păcat şi actul naşterii de dureri? Cum este de înţeles faptul că pe de o parte Dumnezeu a planificat ca cei doi oameni să rămână sterpi, dar pe de altă parte geneza ne vorbeşte de păsările care se înmulţesc? Deci avea şi Dumnezeu noţiunea de urmaşi. Mai departe se spune despre Cain că s-a căsătorit şi a avut copii. De unde şi-a luat o femeie, dacă nu mai erau pe lume decât Adam şi Eva, Cain şi Abel? De ce l-a respins Dumnezeu pe Cain când acesta şi-a arătat gelozia? Oare nu Dumnezeu însuşi a trezit în el pizma, preferându-l într-un mod atât de evident pe Abel?
Nimeni nu voia să-mi răspundă la aceste întrebări, nici în copilărie nici mult mai târziu. Lumea era indignată, căci puneam sub semnul îndoielii atotştiinţa şi atotputerea lui Dumnezeu şi simţeam că explicaţiile care-mi erau oferite erau ilogice şi contradictorii. De cele mai multe ori mi se răspundea evaziv, de exemplu: Nu trebuie să iei totul textual, acelea sunt numai simboluri. Simboluri pentru ce? întrebam eu, dar nu primeam nici un răspuns. Sau mi se spunea: în biblie sunt şi foarte multe lucruri adevărate şi înţelepte. Nu negam asta. Dar de ce să accept şi ceea ce simt că este ilogic? se întreba copilul.
Ce să facă un copil, orice copil, cu asemenea reacţii? Copilul nu vrea să fie respins sau urât, aşa că se supune. Asta am făcut şi eu. Dar prin asta nevoia mea de a înţelege nu dispăruse. Neputând să-mi explic motivele lui Dumnezeu am căutat mai departe, ca să înţeleg măcar motivele acelor oameni care se declarau atât de uşor mulţumiţi cu contradicţii.
Oricât m-aş fi străduit, nu reuşeam să găsesc nimic rău în ceea ce făcuse Eva. Dacă Dumnezeu i-ar fi iubit pe cei doi oameni, nu i-ar fi vrut orbi. Oare într-adevăr şarpele a ademenit-o pe Eva în “păcat” sau acela a fost însuşi Dumnezeu? Dacă un muritor normal mi-ar arăta un lucru demn de râvnit şi mi-ar spune că nu am voie să mă ating de el, asta mi s-ar părea o cruzime. Despre Dumnezeu nu avem voie însă nici să gândim acest lucru, darămite şi să-l spunem. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu